Ofertă Fotografiere Nuntă

Te salutăm,
Noi suntem George și Cosmin și vrem să îți mulțumim că ne-ai contactat.
Din moment ce ne-ai scris, înseamna că îți place ceea ce facem și asta ne bucură tare mult.
Probabil ne-ai vazut la o nuntă, la un botez sau poate ai văzut fotografii de-ale noastre la niște cunoscuți sau apropiați de-ai tăi.
Vrem doar să îți spunem că pentru noi fiecare eveniment este la fel de important și ne dedicăm în totalitate atunci când fotografiem.
Ne dorim ca atunci când vă veți uita la fotografiile de la nunta voastră, să retrăiți toate momentele, și poate chiar să plangeți... de fericire.
Datoria noastră este să surprindem, în fotografii, iubirea dintre voi, într-un mod cât mai creativ și artistic.
Probabil nu suntem cei mai ieftini fotografi cu care ați luat legatura, însa știm sigur că suntem unici și punem dragoste în ceea ce facem.
Ofertă
Oferta este valabilă 30 de zile de la trimiterea ei.
Basic
1500 Euro
Fotografierea întregului eveniment
- Pregătiri
- Fotografii de grup cu familia
- Cununie Civilă
- Cununie Religioasă
- Ședinta Foto (Obligatoriu)
- Pretrecere
Minimum 1000 de fotografii editate
Toate fotografiile vor fi editate individual.
Editarea constă în: ajustare contrast, luminozitate, crop, culori, balans de alb, etc.
Galerie online privată
Fotografiile din galerie vor fi la rezolutia maximă (Calitatea pentru print)
Standard
1700 Euro
Fotografierea întregului eveniment
- Pregătiri
- Fotografii de grup cu familia
- Cununie Civilă
- Cununie Religioasă
- Ședință Foto (Obligatoriu)
- Pretrecere
Minimum 1000 de fotografii editate
Toate fotografiile vor fi editate individual.
Editarea constă în: ajustare contrast, luminozitate, crop, culori, balans de alb, etc.
Galerie online privată
Fotografiile din galerie vor fi la rezoluția maximă (Calitatea pentru print)
Sedință foto After Wedding/Trash The Dress*
Tablou Canvas 60x90 cm
*Sedința foto After Wedding / Trash The Dress se va ține în următoarele 2 săptămâni de la nuntă.
Premium
2100 Euro
Fotografierea întregului eveniment
- Pregătiri
- Fotografii de grup cu familia
- Cununie Civilă
- Cununie Religioasă
- Ședință Foto (Obligatoriu)
- Pretrecere
Minimum 1200 de fotografii editate
Toate fotografiile vor fi editate individual.
Editarea constă în: ajustare contrast, luminozitate, crop, culori, balans de alb, etc.
Galerie online privată
Fotografiile din galerie vor fi la rezoluția maximă (Calitatea pentru print)
Sedință foto Save The Date / Engagement
Sedință foto After Wedding/Trash The Dress*
Tablou Canvas 60x90 cm
Album foto 30x30
- 10 file / 20 pagini
*Sedința foto After Wedding / Trash The Dress se va ține în următoarele 2 saptamani de la nuntă.
La oricare dintre pachete, vom fi prezenți 2 fotografi. 📸

Servicii optionale:
Cununie civilă realizată în altă zi: 250 Euro
Sedință foto After Wedding / Trash the dress: 300 Euro
Sedință foto Save The Date / Engagement: 200 Euro
Album foto 30x30 cm 20 pagini : 210 Euro
Tablou Canvas 60x90 cm : 50 Euro
Se pot adăuga file in plus la albume, contravaloarea fiind de 10 euro/filă.
1 filă = 2 pagini
Pentru a putea fi fotografii voștri, ne dorim 3 lucruri de la voi:
1. Să vă cunoașteți, să vă respectați, să vă sprijiniți unul pe celălalt, credeți că sunteți potriviți unul pentru celălalt și cel mai important, să vă iubiți. In ziua nunții va trebui să ne arătați tot ce am enumerat anterior și noi vă promitem fotografii speciale.💚
2. Un date in 4. In ziua nunții, veți petrece cu noi mai mult sau mai puțin de 16 ore. In tot acest timp vă veți distra, vă veți revedea cu persoane dragi vouă, veți plânge de emoție, vă veți bucura de toți oamenii din jurul vostru și de aceea este obligatoriu să ne vedem la o cafea și să ne cunoastem înainte de a lua o decizie.
3. Vrem să ne promiteți că în ziua nunții vă veți distra cum n-ați mai făcut-o până acum și să ne spuneți ce shoturi va place să beți împreună cu prietenii voștri. 🥳

Poate te-ai întrebat...
➤ Faceți și video?
Nu, nu facem și video. Noi suntem fotografi și nu credem că am putea să facem și asta. Acolo este cu totul altă treabă și mai bine lăsăm un profesionist să facă asta. În schimb, putem să venim în ajutorul vostru cu recomandări de videografi cu care am colaborat și ne-am înțeles bine, de-a lungul timpului.
➤ Câte fotografii primim?
Noi avem un minimum de 1000 de fotografii pe care le predăm la o nuntă, dar am predat și 1900. Totul ține de ceea ce se intamplă la nuntă. Voi asigurați-vă că toată lumea o să petreacă, aratați-ne că vă iubiți și numărul de fotografii poate crește considerabil.
➤ Cât stați cu noi la nuntă?
De cele mai multe ori, ajungem să ne bem cafeaua împreună cu mirii. Vom fi prezenți la nuntă începând cu pregătirile mirilor și vom strânge aparatura la finalul petrecerii (în majoritatea cazurilor, atunci când și formația își strânge aparatura, exceptând situațiile când unii petrecăreți vin cu boxa de acasă și petrecerea continuă până a doua zi la prânz)
➤ Ședința foto din ziua nunții e obligatorie? Dacă da, cât durează?
Cu siguranță este obligatorie o ședintă foto în ziua nunții, chiar dacă ați ales un pachet care să includă și o ședință foto Trash the dress / After Wedding. In ziua nunții trăirile și emoțiile pe care le veți avea sunt unice și nu vor putea fi retrăite intr-o altă zi. Pe lângă acest aspect, nici machiajul sau coafura miresei nu vor putea fi reproduse, pentru că probabil vor fi realizate de un profesionist si vor fi ceva special si, foarte important, specifice unei nunți. Durata unei ședinte foto în ziua nunții poate varia între o oră, o oră jumatate și 20-30 de minute. Însă asta ramane să stabilim impreună cu voi, după ce faceți un orar pentru ziua nunții.
➤ Vă deplasați și în alte orașe?
Da, ne place să mai schimbăm peisajul. Până acum am fotografiat în aproape toate orașele din zona Moldovei și Bucovinei. Bineînteles, când vine vorba de fotografiat în alte orașe, mai sunt căteva detalii de stabilit, pe care le putem discuta când ne vedem la cafea.